ACCIDENT DE MICROBUZ pe DN 1D. 12 persoane au fost RĂNITE

ACCIDENT DE MICROBUZ pe  DN 1D. 12 persoane au fost RĂNITE
Publicat: 19/06/2012, 10:39
Actualizat: 20/06/2012, 13:29

UPDATE Patru din cele 12 persoane rănite în accidentul din Ialomița, transportate la spitale din Capitală

Patru din cele 12 persoane rănite în accidentul de microbuz produs, marți dimineață, în județul Ialomița, au fost transportate la spitale din București, una dintre victime, o femeie în vârstă de 62 de ani, fiind preluată de un elicopter SMURD, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În urma accidentului petrecut pe DN 1D, la intrarea în localitatea ialomițeană Jilavele, au fost rănite 12 persoane, între care trei copii, iar la fața locului a intervenit și un ehipaj de descarcerare, pentru scoaterea unei femei de 62 de ani dintre fiarele contorsionate ale microbuzului.

În cazul femeii de 62 de ani a fost solicitat un elicopter SMURD, care a preluat-o și a transportat-o la un spital din București, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Ialomița, George Damian.

Ulterior, alte trei persoane, între care și o fetiță, au fost transportate cu ambulanțele de la Spitalul Municipal Urziceni la unități medicale din Capitală.

Potrivit managerului Spitalului Municipal din Urziceni, Gheorghi Jordan, fetița are traumatisme cranio-cerebrale, iar cei trei adulți au suferit leziuni toracice și abdominale.

Ceilalți opt răniți au rămas la Spitalul Municipal Urziceni, unde sunt supuși investigațiilor medicale, iar în cursul acestei zile toți vor fi externați, a precizat sursa citată.


Nouă adulți și trei copii au fost răniți ușor după ce microbuzul în care se aflau a derapat și a intrat într-un șanț, marți, pe DN 1D, la intrarea în localitatea ialomițeană Jilavele, victimele fiind duse la Spitalul Municipal Urziceni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Ialomița, agent Iulia Fecioru, accidentul a avut loc pe DN 1D, la intrare în localitatea ialomițeană Jilavele, pe sensul dinspre Ploiești spre Urziceni.

„În microbuz erau 14 persoane, dintre care nouă adulți și trei copii au fost răniți ușor, din cauza cioburilor geamurilor sparte, potrivit primelor informații”, a declarat Iulia Fecioru.

Cele 12 persoane rănite au fost transportate la Spitalul Municipal din Urziceni, starea lor fiind stabilă, a precizat Iulia Fecioru.

Polițiștii fac cercetări pentru a se stabili împrejurările în care șoferul a pierdut controlul volanului și a ajuns cu microbuzul în șant, a mai spus purtatorul de cuvânt al IPJ Ialomița.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Anunț pentru românii ce folosesc numerar. Băncile au pus LIMITĂ
Cât câștigă Denise Rifai. Vedeta, incomodată de Dani Oțil și Răzvan Simion
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×